(..)"Iulia Toma preia un slogan al patriarhalismului secolului 19 german (perpetuat cu succes de regimul nazist și circulānd universal-prescriptiv, sub diverse denumiri, īn forme culturale sau legale, pānă astăzi), Kinder, Küche, Kirche (copii, bucătărie, biserică, adică cele trei destinații ale femeii-model) și īl atașează unui alt simbol īntunecat și imediat recognoscibil al violenței și opresiunii – coiful Ku Klux Klan. Cusătura delicată a artistei pe țesătura albă evidențiază cele trei inițiale și doar apropiindu-ne descoperim că īn spatele lor se află o altă triadă decāt cea a suprematismului alb nord-american și doar aparent mai puțin inofensivă, căci mai profund instituționalizată și acceptată. (...)" (Raluca Voinea)
(..)”Iulia Toma takes a slogan patriarchal 19th century German (perpetuated successfully by the Nazi regime and moving universally prescriptive, under various names, into cultural or legal, to this day), Kinder, Küche, Kirche (children, kitchen, church, ie three destinations for womenmodel) and attach it to another dark and instantly recognizable symbol of violence and oppression - helmet Ku Klux Klan. Stitching delicate white fabric artist highlights the three original and only closer reveals that behind them there is another white supremacy triad than North America and only seemingly less harmless because more deeply institutionalized and accepted. (...)” (Raluca Voinea)
---
Expo: Legături diagonal compus
Nicoleta Bercaru, Otilia Boeru, Dorina Horătău, Claudia Mușat, Iulia Toma
Curatoare: Raluca Voinea și Iulia Toma
22 iunie – 18 iulie 2015
Vernisaj: luni, 22 iunie 2015, orele 19:00
tranzit.ro/ București, Str. Gazelei nr. 44, sector 4
De la epitafele medievale și covoarele populare la tapiseriile monumentale comandate de statul socialist și la imprimeurile destinate designului contemporan de interior, artele textile au fost aproape īntotdeauna supuse statutului lor de arte eminament decorative, īn sens mai larg, de ornament prețios al ideologiilor sau al Bisericii și īn cel mai modest, de accesoriu cald al caselor. Fiind teritoriul predilect de manifestare a femeilor-artiste, ele au fost īn același timp considerate arte minore și, īn ciuda atenției de care s-au bucurat īn perioada socialistă nu au reușit pānă acum – cu rare excepții, īn care artiste precum Ana Lupaș sau Șerbana Drăgoescu le-au explorat potențialul transformāndu-le īn instalație/ intervenție și obiect sculptural – să atingă aceleași trepte de recunoaștere precum alte medii (pictura și sculptura īnainte de 1989, noile media după).
Expoziția Legături diagonal compus prezintă cinci artiste din generații diferite, care abordează mediul textil īn specificul lui, īn același timp autonomizīndu-l, sustrăgāndu-l presiunii decorativului sau monumentalului. Ele creează obiecte abstracte, nostalgice, ironice, reflexive sau politice, indicānd tot atātea direcții īn care firul textil, gogoașa de mătase, imprimeul, cusătura sau broderia conturează lumi, definesc sau evocă spații și memorii, individuale și colective.
From the medieval embroidered epitaphios to the woven folk carpets, to the monumental tapestries commissioned by the Socialist state and to the prints for the contemporary interior design, textile arts have almost always been submitted to their status of mainly decorative arts, in a wider sense, as precious ornament for ideologies or the Church, and in the more modest one, as warm accessories for the homes. Being the preferred territory for the manifestation of women-artists, they have been at the same time considered minor arts and, despite the attention they received during the socialist years, they haven’t so far succeeded – with rare exceptions, in which artists such as Ana Lupaș or Șerbana Drăgoescu have explored their potential more in the direction of installation/ intervention and sculptural object – to reach the same levels of recognition as other media (painting and sculpture before 1989, new media after).
The exhibition Twilled Connections presents five artists from different generations, who approach the textile medium in its specificity, at the same time turning it autonomous, withdrawing it from the pressure of the decorative or the monumental. They create objects which are abstract, nostalgic, ironic, reflexive or political, indicating as many possible directions in which the textile thread, the silk cocoon, the printed fabric, stitch or embroidery shape worlds, define or evoke spaces and memories, individual and collective.