"De la halatul albastru la capotul înflorat, cu staţie în corporate- augmented- reality"

 

"M-au impresionat întotdeauna salopetele, mi-a plăcut să observ halatele de lucru ale vecinelor şi am căutat să înţeleg ce s-a întamplat cu ele în ultimii 20 de ani. Halatul albastru al lucrătoarelor de la tipografia din colţul străzii unde locuiam a devenit de-a lungul timpului din ce în ce mai spălăcit, veselia fetelor care treceau pe sub geamul meu nu se mai aude. Am regăsit aceste halate în îmbrăcămintea de stradă, ieri fiind doar un instrument al muncii, astăzi având o utilizare domestică, reminescenţele fiind doar vizuale. Câteodată buzunarele şi gulerul fostului halat au fost împrumutate de la un capot, altădată o linie de dantele înmuia materialul din care era croită salopeta. O schimbare enormă s-a petrecut în faţa ochilor mei, taiorul verişoarei a început să capete forme nefireşti în numele unei eleganţe cerute imperativ la noul job. Cămăşile purtate s-au schimbat, au devenit din ce în ce mai decoltate, presiunile pe care le suporta haina veneau din direcţia unei fuste din ce în ce mai scurte. Rearanjez teancurile scrobite într-o ordine ce consolidează o poveste care nu mi-e străină, o regăsesc în interiorul adolescenţei mele: capotul înflorat pe care şi l-a croit mama pentru "toată ziua" a ajuns îmbrăcămintea primelor zile de lucru la noul serviciu - "la patron" - s-a reîntors decolorat acasă - dar, prin minune, gulerul pe care îl purta cu atâta mândrie a ajuns lipit pe noul halat albastru. (Toma Gabriela Iulia: "Jurnal")

 

"Îmi amintesc cum era înainte de 1990. Toţi veneam la serviciu frumos îmbrăcaţi. Apoi când priveam pe cineva spuneam ,, ia te uită ce frumos s-a îmbrăcat cutare” şi aşa mai departe sau ,, Uită-te ce gusturi are cutare persoană”. Dar acum suntem cum suntem. Nu numai că nu ne mai putem admira unul pe altul, dar nu mai avem nimic special.” ("Romania post socialista: munca, trupul si cultura clasei muncitoare", David A. Kideckel, POLIROM, 2010)

 

Iulia Toma / From the blue coat to the flowery housecoat, with a stop in corporate-augmented-reality

 

I have always been impressed with overalls, I liked to observe the work coats of neighbours and I have tried to understand what happened with them in the past 20 years. The blue coat worn by female workers at the printing press on the corner of the street where I was living has become washed blue, the cheerfulness of the girls passing by my window is gone. I have found again these coats in street wear; what was yesterday just a work uniform now has domestic use, the reminiscence being only visual. Sometimes the pockets and the collar have been borrowed from a housecoat, sometimes lace would mellow the fabric of the overall. An enormous change happened before my eyes: the suit of my cousin started to take odd shapes as requested by her work place. The worn shirts have changed, becoming more and more low-necked, skirts became shorter.

I rearrange the starched piles in an order that amplifies a story not foreign to me, a story which I found once again during my adolescence: the flowery housecoat my mother tailored for everyday wear became the work apparel for the first day at her new job – at “the employer” -, and it came back home washed out, but, as if by miracle, the collar she wore so proudly was attached to the new blue coat. (extracts from Toma Iulia Gabriela’s diary)

 

“I remember how it was before 1990. We all came to work nicely dressed. When we looked at someone we used to say 'look how nice you-know-who dressed' or “Look what wonderful taste that person has'. Now we are as we are. Not only we no longer admire each other, but we have nothing special.” (Post-socialist Romania: the work, body and culture of the working class, David A. Kideckel, Polirom, 2010)